Pentru surzi, sportul reprezintă un mediu propice socializării. Atât dezvoltarea echilibrată şi armonioasă, cât şi optimizarea conduitei, constituie argumente puternice pentru importanţa practicării sportului în scopul integrăriii lor sociale. Prin interacţiunea cu sportivii cu sau fără dizabilităţi şi solicitarea minţii şi a corpului, sportul este o modalitate valoroasă de integrare a persoanelor cu deficienţe de auz în societate şi de consolidare a culturii generale.
De aceea, Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” Cluj-Napoca a organizat o competiţie de minifotbal, care a avut loc sâmbătă 15 mai a.c., la Polus, cu scopul de socializare şi interacţiune nu numai între persoane surde, ci şi cu persoanele fără deficienţe de auz.
Altfel, lansând mesajul: „HAI SĂ DĂRÂMĂM ÎMPREUNĂ BARIERELE DE COMUNICARE!”, Clubul Sportiv a invitat trei echipe cu membri fără deficit de auz: ACTIV ZORILOR Cluj, ARIOLA Cluj şi DABLEROM Cluj.
D-na preşedinte Lucia Laslo a deschis competiţia cu câteva cuvinte despre importanţa mesajului transmis de surzi, pentru care dl. arbitru Cristian Braşoveanu a avut bunăvoinţa să „traducă” în limbajul vorbit.
S-au decernat cupe şi diplome, pentru următorii: locul I – ACTIV ZORILOR Cluj (9 puncte); locul II – C.S.S.T. Cluj (6 puncte); locul III – DABLEROM Cluj (3 puncte) şi locul IV – ARIOLA Cluj (0 puncte).
Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” mulţumeşte sponsorului BRD Cluj, fără de care nu ar fi reuşit să atingă scopul mesajului transmis de surzi. Totodată, mulţumeşte şi echipelor auzitoare pentru acceptul bucuros, cu sufletul deschis, de a participa la această competiţie cu surzii.
Organizarea acestui campionat a înlesnit participarea parţială a echipei de surzi la competiţiile organizate în cadrul Asociaţiei sportive „All Time Sport” (o asociaţie importantă de fotbal a persoanelor fără deficienţe de auz), cu posibilitatea ca în viitor, Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” Cluj să se afilieze la această asociaţie şi să fie tratată ca oricare altă echipă.
Lucia Laslo